Papadat-Bengescu, Hortensia

Citate de Papadat-Bengescu, Hortensia, de la Wikicitat

Hortensia Papadat-Bengescu (n. 8 decembrie 1876, Ivești, Galați, România – d. 5 martie 1955, București, România) a fost o prozatoare, romancieră și nuvelistă importantă din perioada interbelică.

Citate[modificare]

Fecioarele despletite (1926)[modificare]

  • "Cu toate că oraşele sunt numai nişte moşoroaie de furnici, ele au o putere proprie, care combate şi învinge toate legile firei, afară de moarte, atîta şi le însuşeşte şi atîta le preface."
  • "O inerţie, îmboldită de nevoia acţiunei; o mişcare lovită mereu de inerţie. Ceva nepipăit, care opreşte a da scopurilor viaţă deplină. Ceva care trebuie să fie dureros vieţii vii, gîndi Mini, ca şi cum însăşi viaţa i s-ar fi plîns că atîţi oameni s-au sustras de la înfăptuirea ei şi au creat pe lume suferinţa lucrului neizbăvit."

Concert din muzică de Bach (1927)[modificare]

  • "Fireşte că nu-i da morţii înţelesul adevărat; nu credea nici un moment în chip sincer că el, Maxenţiu, ar putea muri. Nu era conştient de gravitate. Era un ofticos, dar un ofticos destinat să trăiască, cu ruşinea lui, interminabil!"
  • "Sub mâinile lui Marcian, melodia dispărea, se reconstituia însuşi zborul fin de aripi; erau fluturi de vară fără trup, numai cu azur pe fibre de mătasă; apoi se dizolvau şi plutea numai ideea abstractă."